Povestea 3 – Sapte face lumina

Șapte face lumină

environment_project_01_by_moure

 Nu le-a trebuit mult lui Unu și lui Doi să îi găsească pe restul Ecoterrienilor. Parcă o forță nevăzută le purta pașii către următorul membru al grupului nostru neobișnuit.

Așa l-au găsit pe Trei, boemul, sensibilul Trei. Trei era răspunzător cu sănătatea naturii. Imediat cum o ramură se usca sau un șoricel se rănea, Trei știa și era imediat acolo. Făcea el ce făcea și lucrurile se reîntorceau la normal. Trei mai avea un dar: când zâmbea, totul se înfiora de o căldură pufoasă, dătătoare de calm și bine. Ochii i se încălzeau și parcă totul înflorea sub privirea lui. Unu și Doi au conchis că așa avea el grijă de toți. Cu zâmbetul și privirea.

Patru era paznicul. Era singurul dintre ei cu o privire mai fioroasă. Avea chiar și sprâncene și când le încrunta, parcă și norii se dădeau un pic mai încolo. Avea și el rolul lui și îl lua foarte în serios; până la urmă, siguranța lor era foarte importantă!

Cinci iubea cerul. Avea cei mai albaștri ochi din lume și îi îndrepta deseori spre cer. Când Cinci se uita la cer, păsările ciripeau și norii se opreau în loc. Iar când Cinci credea că e nevoie, ploaia cădea și răcorea pământul.

Șase era cercetașul. Pur și simplu nu avea astâmpăr. Trebuia să se miște și să știe. Așa aflaseră că în jurul lor nu era doar pădurea, ci și munții, apele și dealurile. Așa aflaseră că oamenii nu îi puteau vedea!

Șapte… ei bine, Șapte era deosebit. Șapte se născuse bătrân. Avea barbă și ochelari și umbla un pic adus de spate. Însă Șapte știa tot. Știa de ce erau ei acolo, cine erau și mai ales ce aveau de făcut. Le spusese în prima seară când se reuniseră. Stăteau în cerc, sub lumina lunii, într-un mic luminiș din pădurea de stejar. Se uitau unii la alții și erau fericiți și un pic înfiorați. Se descopereau unul pe altul, dar și pe ei înșiși, pentru că Ecoterrienii nu aveau oglinzi. Era suficient să se uite unii la alții ca să știe cine sunt. Și nu doar cum arată pe dinafară, ci și pe dinăuntru.

– Suntem un neam de spiriduși, le spusese, sfătos, Șapte. Iar noi suntem primii veniți.

Se făcuse liniște în gândurile celor șapte Ecoterrieni. Simțeau cu toții că este un moment important.

– Suntem o parte din spiritul Pământului și suntem aici să ajutăm planeta să trăiască și să treacă de momentele mai dificile.

-Momente dificile? se miră boemul Trei. Dar totul este minunat și perfect! adaugă el cu un zâmbet cald.

– Acum da. Dar vor veni și momente mai grele, și asta pentru că noi și oamenii suntem legați cu o legătură specială. Vedeți voi, noi și oamenii suntem diferiți. Noi nu avem nevoie de voci, ei au. Noi nu avem nevoie de haine, ei au. Nevoile noastre sunt sufletești, ale lor sunt și de altă natură. Oamenii consumă! Își iubesc planeta și, fără s-o știe, ne iubesc și pe noi. Căci noi suntem frații lor mai mari. Dar ei au nevoie de hrană, de haine, de lucruri care să îi ajute să învețe. Vor construi case și vor avea mașini în locuri care se vor numi orașe. Și, ușor-ușor, vor uita că Pământul le dă viață și îi susține și vor începe să îl chinuie.

– Asta nu o să se întâmple! O să-i… o să-i… se înfurie pe dată Patru.

– Ba o să se întâmple, îl temperă Șapte. Așa învață ei; orice copil face boroboațe și învață. Așa e rostul lucrurilor. Rolul nostru este să veghem și să intervenim atunci când va fi nevoie. Căci oamenii sunt frumoși, o știți și voi. I-ați iubit din prima clipă în care i-ați văzut. De ce?

– Pentru că sunt vii! Atât de vii! se entuziasmă Doi.

– Așa e, zise Șapte. Și veți vedea că sunt naivi și inocenți, buni și răi, puri și vicleni, bucuroși și furioși și ne vor pune la grea încercare răbdarea. Însă în ei există ceva mai prețios decât aurul. Ei au, ca și noi, bunătatea și iubirea. Orice om iubește, în sufletul lui, fiecare atom din planeta lui. Ei, asta e misiunea noastră. Când va veni timpul, trebuie să îi ajutăm să-și amintească!

Vocea lui Șapte se stinse în gândurile Ecoterrienilor. Privirile lor se întorceau, din când în când, către întunericul pădurii. Acolo se afla Necunoscutul.

Leave a comment