Posts found under: Arhive Stiri - Pagina 2 din 7 - Caravana ECOTIC

Povestea 7 – Kru, Tar și Tyr și dispariția primului Ecoterrian

Și iată că au trecut câteva generații de când Vic îi descoperise pe Ecoterrieni în Pădurea de Început. Și după cum prevestise înțeleptul Șapte, în fiecare generație exista cineva care îi putea vedea pe Ecoterrieni.

Dupa Vic urmă fiul său, Kru. După Kru urmă Tar, și după Tar urmă Tyr. Toți deveniseră prieteni cu Ecoterrienii și, astfel, erau strâns legați de pădure și Pământ.

Într-o bună zi, Tyr, care avea pe atunci vreo 18 ani, stătea alături de tatăl său, Tar, la marginea pădurii. Stăteau în liniște, în soarele blând de mai, și inspirau adierea curată și proaspătă a copacilor bătrâni. La un moment dat, din pădure apăru, împleticindu-se, Unu. Tar și Tyr înlemniră: Unu era trist, ochii îi înotau în lacrimi și mâinile îi atârnau pe lângă corp. Ăsta nu era Unu, veselul și zglobiul Unu pe care îl știau ei.

– Ce s-a întâmplat, Unu? sări ca ars Tyr. Ce e cu tine?

– Șase… susură îndurerat Unu… Șase a dispărut…

– Hai, hai, Unu, poate e doar rătăcit pe dealuri, știi că Șase al nostru e un neobosit cercetaș, zise Tar calm și împăciuitor.

– Nu, Tar… Nu mai e… Șase nu mai e, și știm cu toții asta. O simțim aici! și Unu arătă încet un loc din pieptul lui pufos și verde.

– Dar cum așa?! Cum așa?!! se crispă Tar.

În acel moment se auziră zgomote în sat. Oamenii chiuiau și sărbătoreau și Tar și Tyr se grăbiră să vadă despre ce e vorba.

– Ei, ce s-a întâmplat? întrebară ei la marginea mulțimii.

– Yiiihaaa!! Ursoaica e moartă și puii joacă pentru noi! se bucură moșneagul știrb din capul satului.

Și atunci, Tar și Tyr văzură spectacolul tragic al dispariției lui Șase. Un act de cruzime al oamenilor împotriva naturii, uciderea unui animal sălbatic și captivitatea puilor de urs determinaseră stingerea lui Șase.

– De ce?.. De ce?… șopti tânărul Tyr, lăsând o lacrimă rotundă și grea să îi cadă pe vârful piciorului, lasând o urmă întunecată pe încălțările sale.

A fost momentul în care linia lui Vic a înțeles că legătura dintre oameni și Ecoterrieni era mai profundă decât credeau ei. Iar oamenii aveau în aceeași măsură în mâinile lor viața Ecoterrienilor și cea a minunatei lor planete Pământ. Căci cu fiecare gest frumos și luminos, generos și iubitor, oamenii aveau darul de a mări neamul Ecoterrienilor și de a spori frumusețea lumii lor. Însă în același timp, actele lor de mare cruzime împotriva pământului determinau dispariția micilor ființe verzi.

Atunci Tyr a simțit că există ceva numit Responsabilitate. Și a decis să lupte.

 

Read more...

Povestea 6 – Al doilea prieten al Ecoterrienilor

Anii au trecut și Vic devenise un bărbat în toată puterea cuvântului. Totul se schimbase în viața lui, mai puțin prietenia sa cu Ecoterrienii. Grație acestei prietenii și a înțelepciunii și purității ființelor pufoase și verzi, Vic devenise un om un pic neobișnuit în satul său.

Deși era cel mai puternic și mai abil vânător din sat, toata lumea știa că Vic nu vâna de plăcere. Vâna pentru că avea nevoie să pună hrană pe masă soției și celor doi copii ai săi. În timp, ajunsese să vâneze oricum singur, pentru că ceilalți vânători ai satului nu înțelegeau deloc felul în care își apleca el fruntea asupra animalelor doborâte și șoptea ceva nedeslușit.

Își iubea soția și deseori o îmbrățișa în văzul sătenilor – o altă ciudățenie pe care nimeni nu o înțelegea. Ca să nu mai povestim de șocul oamenilor când, într-o zi, Vic fu văzut cărând apă în locul Sheei. Era ceva nemaivăzut, nemaiauzit, înspăimântător: de când făceau bărbații cei mai puternici treburi femeiești?!

De unde să știe sătenii că Vic înțelesese misterul feminin încă de când era un puști, de la drăgălașa Doi… Știa că femeile sunt sensibile, calde și generoase, chiar și un pic vulnerabile, însă atât de puternice, atât de răbdătoare. Vic ajunsese să o îndrăgească atât de mult pe Doi, încât din acel moment fetele încetaseră să fie niște ființe dintr-o altă specie, pe care era musai să le ții la distanță și ocupate, pe cât posibil. Înțelesese că erau cealaltă jumătate a întregului.

Dar mai presus de orice, Vic iubea Pământul. Deseori era văzut înfundându-și mâinile în glodul uscat, uitându-se amuzat undeva spre granița pădurii întunecate. Își menținuse obiceiul nătâng de a sta cu brațul încolăcit pe după vreun copac, râzând ca un smintit și țopăind fericit. În timp, sătenii se cam obișnuiseră cu el și îl considerau un pic țicnit.

Shea îl înțelegea pe jumătate. Știa că are un om bun lângă ea și era fericită. Simțea căldura lui și iubirea cu care învăluia tot ce îl inconjura, doar că nu înțelegea de unde avea Vic această forță. Nici nu îl întreba. Doar Kru, băiețelul lor de doi ani, părea să știe mai multe, deși nu zicea nimic. Doar stătea lângă tatăl său și îl privea cu aceiași ochi calzi.

Asta până în acea zi de octombrie, când Kru se apropie de Vic și îi zise:

– Tata, Doi nu vine azi?

Read more...

Poveste 5 – Visul lui Vic

Nu trecuseră mai mult de două luni de la de-acum celebra întâlnire a lui Vic cu Doi. Două luni în care însă se petrecuseră multe! Vic devenise cel mai bun prieten al Ecoterrienilor. De câte ori o putea zbughi de acasă, se repezea în pădure și își petrecea ore minunate alături de prietenii săi pufoși și verzi.

Cine l-ar fi văzut, ar fi zis că băiatului i-a sărit o doagă: țopăia și râdea de unul singur, își punea brațul după liane și plante și câteodată se uita minute în șir spre cer, mormăind ceva. Cine l-ar fi crezut că el, în tot acest răstimp, se distra cu Unu sau cu Trei, ori învăța să citească semnele vremii în nuanțele cerului, cu Cinci!

Ușor-ușor, în toată această distracție, ceva începea să crească în băiat. Devenea din ce în ce mai înțelept și începuse să simtă că era diferit de semenii lui. Nu-i mai venea să se distreze vânând păsărele, ca amicii lui din sat; parcă-parcă i-ar fi zis lui tătâne-su că nu punea grâul în pământ atunci când trebuia; de-aia nici nu ieșea bun, boabele erau mici și tari și fiertura abia se putea mânca.

Fără să își dea seama prea bine, Vic se legase de natură într-un mod nou, blând însă puternic. Într-o seară, înainte să se facă ora la care știa el prea bine că trebuia să ajungă acasă, altfel era luat la întrebări, Șapte se apropie de Vic și îi vorbi în gând:

– Tu deja știi, băiatul meu, că ești diferit de ai tăi. Și știu că vrei să afli de ce. La întrebarea asta nu îți pot răspunde acum. Va veni un timp și pentru asta. Acum doar gândește-te la felul în care sunt diferiți oamenii de Ecoterrieni. Mâine vino și spune-mi ce ai aflat.

Vic își luă la revedere de la Ecoterrieni și porni spre casă. În seara aceea, se gândi cu stăruință la ce îi ceruse Șapte. Cum erau oamenii diferiți de Ecoterrieni? Sau Ecoterrienii de oameni?

A, da, da, siiigur! Știa!! Își dădu seama fericit că Ecoterrienii erau verzi și pufoși, pe când oamenii erau tuciurii și doar bărbații aveau păr pe corp, dar diferit oricum. Gata, găsise! Zâmbea încântat în întuneric.

Somnul însă nu venea. Vic simțea o agitație și mintea lui se tot întorcea la întrebarea lui Șapte. Ceva îi spunea că nu asta era diferența la care se referise Șapte. Dar ce altceva atunci?…

Vic adormi în timp ce se gândea la oameni și la Ecoterrieni. În noaptea aceea, visă un vis ciudat. Se făcea că lumea era împărțită în două. O parte era verde și strălucitoare, una era tuciurie și caldă. Copilul simțea că le îndrăgește pe amândouă, însă în visul lui, cele două parți erau separate. Asta nu poate fi așa! își spuse Vic cel din vis. Lumea mea e una singură! și se străduia să își dea seama cum să le unească. Până când observă, între cele două părți, o scânteie blândă și jucăușă. Hihi, ce s-ar mai juca cu ea! Și porni imediat în căutarea ei, însă în acel moment visul se încheie.

A doua zi, Vic se întrebă, încurcat, ce-o fi însemnat visul acela. Și-l scoase din minte cu gândul că o să îl intrebe pe Șapte. Și plecă cu tatăl său la treburile zilnice.

 

 

Read more...

Dedeman Alba Iulia – 21-22 noiembrie, 2015

Am ajuns si in Alba Iulia unde am facut primul popas la Dedeman. Acolo am fost vizitati in decursul celor 2 zile de peste 1000 de vizitatori.

Read more...

140 de scoli vizitate!

In Judetul Cluj sarbatorim cele 140 de scoli vizitate!

Am fost prezenti in 10 scoli din Cluj-Napoca si Turda, unde peste 4000 de micuti ne-au uimit cu entuziasmul si dedicarea cu care ne-au primit!

 

 

 

Read more...

Povestea 4 – Baiatul care putea vedea

Într-una din zile, Doi se plimba nestingherită printre copacii Pădurii de Început. Așa numeau Ecoterrienii pădurea în care veniseră prima dată, Pădurea de Început. Știa ea bine că nu avea de ce să își facă griji. Animalele îi erau prietene, la fel și plantele, iar oamenii nu o puteau vedea.

Știa că e un sat de oameni la ceva distanță de pădure, și mai știa că oamenii veneau în pădure când vânau sau aveau nevoie de ierburi pentru leacuri. Asta se întâmpla oricum rar, așa că Doi se bucura de aerul proaspăt, de zgomotul molcom al Pădurii de Început în care clocotea atât de multă viață!

„Pam, pam, pam” se auzi dintr-o dată de undeva din desișul din stânga. Era o voce cum Doi nu mai auzise din primele zile. O voce subțirică, delicată, care susura melodios. Curioasă, făcu ochii mari și se îndreptă fără teamă spre sursa cântecelului. Dădu frunzele tufișului la o parte și făcu doi pași.

– Aaaaaahh!!! și băiețelul înlemni. Se oprise cu fața împietrită, cu brațele și picioarele rigide și reci. O spaimă groaznică se citea pe chipul lui oacheș, în ochii mari și negri.

Doi se uită alarmată în spatele ei, o fi apărut vreun urs?! Deși ea îi simțea de la kilometri depărtare; însă trebuia să fie ceva ce îl speriase atât de grozav pe micuțul om. Ei bine, nu! Nu era niciun urs. Și, pe măsură ce clipele se scurgeau, Doi deveni conștientă ca băiețelul o vedea… pe ea.

Doi era fată, și fetele știu cum să se poarte cu copiii. Imediat zâmbi dulce și fermecător, cât știa ea de frumos. Apoi bătu de două-trei ori din gene și se uită galeș la puiul de om. Și acesta parcă-parcă mai prinse viață în obraji.

– Cine ești tu, frumușelule? gânguri Doi în mintea prichindelului.

– Eu?… Eu… Vic.. bâigui băiatul.

– Mă bucur să te cunosc, dragă Vic, zise Doi. Pe mine mă cheamă Doi!

– Doi, repetă neîncrezător Vic.

– Doi, confirmă zâmbitoare Doi.

Vic păru să vrea să facă un pas-doi în față, însă renunță și o rupse la fugă înapoi, spre sat. Se mai uită de câteva ori în urmă, însă în cele din urmă disparu.

Avea să fie începutul unei prietenii frumoase. Vic era singurul om care îi putea vedea pe Ecoterrieni. Cel mai fericit se dovedi a fi Șapte.

– Știam că printre oameni va fi cineva care ne va putea vedea. Așteptam momentul ăsta, și sunt fericit că a venit. Vic va fi puntea noastră de legătură cu oamenii. El ne va întelege și va încerca să îi facă pe ai lui să înțeleagă, la rândul lor, cât de important este să iubească Pământul și să îl protejeze. Dar Vic nu va reuși cu totul. Însă linia lui de sânge este una importantă! Căci între copiii lui, în fiecare generație, va fi unul care va putea vedea și care ne va ajuta.

Ce putea face un omuleț pentru Ecoterrieni? Încă nu le era clar, însă bucuria de a avea un băiețel bun, inimos și energic alături de ei, la joacă, era un sentiment tare placut. În seara aceea, Ecoterrienii au adormit cu un sentiment nou. Descoperiseră Nerăbdarea. Abia așteptau să îl mai vada pe Vic!

 

Read more...

Caravana ECOTIC in Carrefour Cluj-Napoca!

In perioada 31.10 – 01.11.2015  in baza parteneriatului cu Carrefour Romania am fost prezenti in parcarea Carrefour Cluj din Polus Center, unde peste 1.000 de persoane  au vizitat caravana au ramas placut surprinsi sa afle informatii legate de colectarea selectiva a deseurilor dar si despre ce pot face pentru a proteja mediul inconjurator.

 

 

Read more...

Caravana ECOTIC in judetul Mures!

Doua dintre cele mai important orase din judetul Mures au fost vizitate de catre Caravana ECOTIC: Sighisoara si Targu Mures!

Cu drag am vizitat  Scoala Gimnaziala Miron Neagu si Scoala Gimnaziala Zaharia Boiu din Sighisoara unde am intalnit elevi informati in domeniul reciclarii si care au primit cu entuziasm informatii legate de protectia mediului inconjurator.

In Targul Mures am vizitat 6 scoli; Scoala Gimnaziala Serafim Duicu, Scoala Gimnaziala Alexandru Ioan Cuza, Colegiul National Unirea, Liceul Sportic Szasz Adalbert, Scoala Gimnaziala Nicolae Balcescu si Scoala Gimnaziala nr.7. Ne-au impresionat cei peste 2.500 de micutii care ne-au primit cu entuziasm dar si cu intrebari legate de protectia mediului.

Read more...

Povestea 3 – Sapte face lumina

Șapte face lumină

environment_project_01_by_moure

 Nu le-a trebuit mult lui Unu și lui Doi să îi găsească pe restul Ecoterrienilor. Parcă o forță nevăzută le purta pașii către următorul membru al grupului nostru neobișnuit.

Așa l-au găsit pe Trei, boemul, sensibilul Trei. Trei era răspunzător cu sănătatea naturii. Imediat cum o ramură se usca sau un șoricel se rănea, Trei știa și era imediat acolo. Făcea el ce făcea și lucrurile se reîntorceau la normal. Trei mai avea un dar: când zâmbea, totul se înfiora de o căldură pufoasă, dătătoare de calm și bine. Ochii i se încălzeau și parcă totul înflorea sub privirea lui. Unu și Doi au conchis că așa avea el grijă de toți. Cu zâmbetul și privirea.

Patru era paznicul. Era singurul dintre ei cu o privire mai fioroasă. Avea chiar și sprâncene și când le încrunta, parcă și norii se dădeau un pic mai încolo. Avea și el rolul lui și îl lua foarte în serios; până la urmă, siguranța lor era foarte importantă!

Cinci iubea cerul. Avea cei mai albaștri ochi din lume și îi îndrepta deseori spre cer. Când Cinci se uita la cer, păsările ciripeau și norii se opreau în loc. Iar când Cinci credea că e nevoie, ploaia cădea și răcorea pământul.

Șase era cercetașul. Pur și simplu nu avea astâmpăr. Trebuia să se miște și să știe. Așa aflaseră că în jurul lor nu era doar pădurea, ci și munții, apele și dealurile. Așa aflaseră că oamenii nu îi puteau vedea!

Șapte… ei bine, Șapte era deosebit. Șapte se născuse bătrân. Avea barbă și ochelari și umbla un pic adus de spate. Însă Șapte știa tot. Știa de ce erau ei acolo, cine erau și mai ales ce aveau de făcut. Le spusese în prima seară când se reuniseră. Stăteau în cerc, sub lumina lunii, într-un mic luminiș din pădurea de stejar. Se uitau unii la alții și erau fericiți și un pic înfiorați. Se descopereau unul pe altul, dar și pe ei înșiși, pentru că Ecoterrienii nu aveau oglinzi. Era suficient să se uite unii la alții ca să știe cine sunt. Și nu doar cum arată pe dinafară, ci și pe dinăuntru.

– Suntem un neam de spiriduși, le spusese, sfătos, Șapte. Iar noi suntem primii veniți.

Se făcuse liniște în gândurile celor șapte Ecoterrieni. Simțeau cu toții că este un moment important.

– Suntem o parte din spiritul Pământului și suntem aici să ajutăm planeta să trăiască și să treacă de momentele mai dificile.

-Momente dificile? se miră boemul Trei. Dar totul este minunat și perfect! adaugă el cu un zâmbet cald.

– Acum da. Dar vor veni și momente mai grele, și asta pentru că noi și oamenii suntem legați cu o legătură specială. Vedeți voi, noi și oamenii suntem diferiți. Noi nu avem nevoie de voci, ei au. Noi nu avem nevoie de haine, ei au. Nevoile noastre sunt sufletești, ale lor sunt și de altă natură. Oamenii consumă! Își iubesc planeta și, fără s-o știe, ne iubesc și pe noi. Căci noi suntem frații lor mai mari. Dar ei au nevoie de hrană, de haine, de lucruri care să îi ajute să învețe. Vor construi case și vor avea mașini în locuri care se vor numi orașe. Și, ușor-ușor, vor uita că Pământul le dă viață și îi susține și vor începe să îl chinuie.

– Asta nu o să se întâmple! O să-i… o să-i… se înfurie pe dată Patru.

– Ba o să se întâmple, îl temperă Șapte. Așa învață ei; orice copil face boroboațe și învață. Așa e rostul lucrurilor. Rolul nostru este să veghem și să intervenim atunci când va fi nevoie. Căci oamenii sunt frumoși, o știți și voi. I-ați iubit din prima clipă în care i-ați văzut. De ce?

– Pentru că sunt vii! Atât de vii! se entuziasmă Doi.

– Așa e, zise Șapte. Și veți vedea că sunt naivi și inocenți, buni și răi, puri și vicleni, bucuroși și furioși și ne vor pune la grea încercare răbdarea. Însă în ei există ceva mai prețios decât aurul. Ei au, ca și noi, bunătatea și iubirea. Orice om iubește, în sufletul lui, fiecare atom din planeta lui. Ei, asta e misiunea noastră. Când va veni timpul, trebuie să îi ajutăm să-și amintească!

Vocea lui Șapte se stinse în gândurile Ecoterrienilor. Privirile lor se întorceau, din când în când, către întunericul pădurii. Acolo se afla Necunoscutul.

Read more...