Poveste 5 – Visul lui Vic

Nu trecuseră mai mult de două luni de la de-acum celebra întâlnire a lui Vic cu Doi. Două luni în care însă se petrecuseră multe! Vic devenise cel mai bun prieten al Ecoterrienilor. De câte ori o putea zbughi de acasă, se repezea în pădure și își petrecea ore minunate alături de prietenii săi pufoși și verzi.

Cine l-ar fi văzut, ar fi zis că băiatului i-a sărit o doagă: țopăia și râdea de unul singur, își punea brațul după liane și plante și câteodată se uita minute în șir spre cer, mormăind ceva. Cine l-ar fi crezut că el, în tot acest răstimp, se distra cu Unu sau cu Trei, ori învăța să citească semnele vremii în nuanțele cerului, cu Cinci!

Ușor-ușor, în toată această distracție, ceva începea să crească în băiat. Devenea din ce în ce mai înțelept și începuse să simtă că era diferit de semenii lui. Nu-i mai venea să se distreze vânând păsărele, ca amicii lui din sat; parcă-parcă i-ar fi zis lui tătâne-su că nu punea grâul în pământ atunci când trebuia; de-aia nici nu ieșea bun, boabele erau mici și tari și fiertura abia se putea mânca.

Fără să își dea seama prea bine, Vic se legase de natură într-un mod nou, blând însă puternic. Într-o seară, înainte să se facă ora la care știa el prea bine că trebuia să ajungă acasă, altfel era luat la întrebări, Șapte se apropie de Vic și îi vorbi în gând:

– Tu deja știi, băiatul meu, că ești diferit de ai tăi. Și știu că vrei să afli de ce. La întrebarea asta nu îți pot răspunde acum. Va veni un timp și pentru asta. Acum doar gândește-te la felul în care sunt diferiți oamenii de Ecoterrieni. Mâine vino și spune-mi ce ai aflat.

Vic își luă la revedere de la Ecoterrieni și porni spre casă. În seara aceea, se gândi cu stăruință la ce îi ceruse Șapte. Cum erau oamenii diferiți de Ecoterrieni? Sau Ecoterrienii de oameni?

A, da, da, siiigur! Știa!! Își dădu seama fericit că Ecoterrienii erau verzi și pufoși, pe când oamenii erau tuciurii și doar bărbații aveau păr pe corp, dar diferit oricum. Gata, găsise! Zâmbea încântat în întuneric.

Somnul însă nu venea. Vic simțea o agitație și mintea lui se tot întorcea la întrebarea lui Șapte. Ceva îi spunea că nu asta era diferența la care se referise Șapte. Dar ce altceva atunci?…

Vic adormi în timp ce se gândea la oameni și la Ecoterrieni. În noaptea aceea, visă un vis ciudat. Se făcea că lumea era împărțită în două. O parte era verde și strălucitoare, una era tuciurie și caldă. Copilul simțea că le îndrăgește pe amândouă, însă în visul lui, cele două parți erau separate. Asta nu poate fi așa! își spuse Vic cel din vis. Lumea mea e una singură! și se străduia să își dea seama cum să le unească. Până când observă, între cele două părți, o scânteie blândă și jucăușă. Hihi, ce s-ar mai juca cu ea! Și porni imediat în căutarea ei, însă în acel moment visul se încheie.

A doua zi, Vic se întrebă, încurcat, ce-o fi însemnat visul acela. Și-l scoase din minte cu gândul că o să îl intrebe pe Șapte. Și plecă cu tatăl său la treburile zilnice.

 

 

Leave a comment