Povestea Ecoterrianului – Prima zi

Prima zi

Primul lucru pe care și-l amintea era albul. Privea într-o mare de alb, strălucitor și curat și asta l-a bucurat. A stat așa ceva timp, nu-și mai amintea exact cât. Era liniște și pace și parcă nici nu vroia altceva. Atunci a auzit primul râs de copil. Doamne, ce minunăție! Ce curcubeu de trăiri a provocat acel prim râs auzit.

Odată cu primul râs, a apărut, uluitor, primul copac. Prima oară nu a știut de unde apăruse și nici ce era acea formă zveltă, deși puternică. Dar a observat curând că peisajul în jurul lui a prins să crească și să se îmbogățească la fiecare nou râs, la fiecare sunet de glas – și ce glasuri! Atât de deosebite, atât de interesante!

Cine era acolo?

Așadar, nu era singur?!

Acela a fost momentul în care prietenul nostru, Ecoterrianul Unu, a făcut cunoștință cu ceva numit Curiozitatea. Iar curiozitatea l-a făcut să acționeze și să se ridice. Nu mai putea doar să stea. Vroia să vadă ce e în jur! Vroia să vadă copacii și pământul, cerul și mai ales cine râdea… cine putea da glas unei emoții atât de minunate.

„Unde sunteți voi, cei care râdeți?” întrebă în gând Unu. Căci iată, încă nu își cunoscuse glasul. Se uită cu interes dincolo de un pâlc de copaci și atunci îi văzu: un grup de ființe frumoase, senine, bucuroase și zburdalnice. „Oameni” se hotărî el pe loc. Așa îi va numi. Și se hotărî să îi iubească mult, mult de tot. Și așa Unu cunoscu Iubirea.

Știa cumva că el e legat de ei, și ei de el. Și că bucuria lor înseamnă bunăstarea lui.

Unu avea acum Curiozitatea și Iubirea ca să-l ajute să descopere mai mult.

Ce anume? Vom vedea în curând.

 

 

Leave a comment