Povestea 10 – Tania îi întâlnește pe Ecoterrieni

– Cine e acolo?! strigătul rupse tăcerea înfiorată a pădurii. Era al Taniei.

Strângându-și și frământându-și păpușa la piept, fetița simți că ceva sau cineva se apropie. Se gândea, alarmată și necajită, că poate ar fi fost mai bine să își fi ascultat mama și să nu fi venit în pădure. Cine știe în burta cărei lighioane va sfârși… aproape îi dădură lacrimile de teamă și de necaz.

Chiar atunci, văzu ceva. O mișcare verde și pufoasă, ca adierea ierbii în vânt. Își concentră privirea și parcă, din nou, ceva se strecură printre copaci.

Dragi cititori, e momentul să vă spunem ceva despre Tania. Ea avea șase ani, după cum bine știți. Dar pentru o fetiță de șase ani, avea curiozitatea și curajul unui explorator. Așa că din momentul în care adierea verde îi atrăsese atenția în pădure, teama și supărarea se stinseseră ca prin farmec din sufetul ei. În locul lor, rămăsese dorința vie de a vedea ce era acea prezență misterioasă din spatele bătrânilor stejari.

Încă doi pași și, dintr-o dată, Tania fu față în față cu cea mai surprinzătoare imagine pe care îi fusese dat să o vadă până atunci. Șase ființe verzi, pufoase, cu niște ochi mari și blânzi, o priveau cu speranță și timiditate. Erau atât de neobișnuiți! Fetița se gândi ca nu semănau nici cu iepurii, nici cu urșii, in mod cert nici cu lupii sau cu alte animale de care auzise.

Atunci, ceața amintirilor pe care le trezeau vorbele și poveștile bunicului se rupse. Știu clar pe cine avea în față.

– Ecotari! Voi sunteti Ecotari!! strigă ea entuzismată. Îi sclipeau ochii de bucurie căci iată, poveștile chiar erau adevărate.

Doi clipi incurcată. Ecotari?!? Atât de mult lipsiseră?? Și în plus… în fața lor stătea o fată! Adică asta chiar era o surpriză. Până acum, toți prietenii lor fuseseră băieți.

”Suntem Ecoterrieni, drăguța mea”, susură Doi. ”Dar tu cine ești?”

– Eu sunt Tania, raspunse fetița, deloc surprinsă să constate că Ecoterrienii puteau comunica și altfel decât cu glasurile. Știa ea că se poate. Cum? Asta nu știa, dar nici nu o preocupa. Mai important acum era să fie politicoasă, cum o învățase mama.

– Iar ea este Iza, își prezentă ea păpușa. Pun pariu că și ea vă vede.

”Așa e, draga mea”, răspunse Șapte.

”Ce este Iza?” se interesă Doi, căci niciodată nu văzuse ceva mai frumos decât minunata păpușa din paie și cârpe. Parcă abia aștepta să o ia în brațe și să se joace cu ea. Vedeți voi, Doi era o fetiță ca toate celelalte, chiar dacă avea mii de ani. Și pentru orice fetiță, păpușile sunt absolut irezistibile.

– E o păpușă! Și e prietena mea cea mai bună. Dar voi, voi cine sunteți?

”Vai de mine, sigur, să ne prezentăm!” se fâstâci Doi. ”Eu sunt Doi, iar ei sunt prietenii mei Unu, Trei, Patru, Cinci și Șapte. Fiecare dintre noi s-a născut din bunătatea oamenilor și suntem aici ca să avem grijă de Pământ.”

– Dar unde este Șase? se interesă Tania.

Tristețea din ochii Ecoterrienilor o surprise. Apoi noii ei prieteni îi povestiră vechea istorie despre Șase și dispariția lui și despre cum aleseseră să se retragă departe de oameni, pentru a se proteja.

– Dar ce făcea Șase? Dacă fiecare dintre voi are un rol, care era rolul lui Șase? întrebă Tania.

”El era cercetașul. Nu stătea o clipă, vroia să știe tot ce e în jurul nostru”, răspunse visătorul Cinci.

Tania gândi pe dată că, din punctul ăsta de vedere, ea și Șase semănau.

– Pot să fiu eu Șase de acum? Și întrebarea ei îi făcu pe toți Ecoterrienii să tresară.

Până la urma, de ce nu? De ce nu ar putea un om – o fetiță – să facă treaba unui Ecoterrian?

Se uitară cu toții la Șapte. De la el așteptau răspunsul.

Deși uimit, la rândul său, Șapte le transmise:

”A sosit timpul ca un om să preia din cunoașterea unui Ecoterrian. Nu mă așteptam la o fetiță, dar întotdeauna Pământul știe cel mai bine. De azi înainte, vei fi cunoscută ca Tania Șase!”

În timp ce mergea spre casă, Tania recapitula în gând ce i se întâmplase în acea zi. Era copleșita de impresii, de surprizele din Pădurea de Început. Dar era și fericită. Știa, fără urmă de îndoială, că avea ceva important de făcut pentru Pământ și pentru oameni. Nu știa ce, nu știa dacă era ceva mare sau mic, important sau nu. Nici nu conta. În fața ei se afla, deocamdata, Mâine, când avea o nouă întâlnire cu Ecoterrienii. Apoi, mai vedea ea.

Leave a comment